România va deschide în viitorul apropiat un consulat la Cahul, iar R. Moldova – la Iaşi. Despre acest lucru au convenit preşedintele Vladimir Voronin şi ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, în cadrul vizitei ultimului de la începutul acestei săptămâni în R. Moldova, anunţă un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Potrivit comunicatului, acest lucru este necesar pentru „facilitarea mecanismului de prestare a serviciilor consulare cetăţenilor ambelor state”. Totodată, cele două părţi vor examina posibilitatea deschiderii Consulatului României la Bălţi şi al R. Moldova la Constanţa, „în baza principiului de reciprocitate”.
Voronin şi Comânescu şi-au mai exprimat disponibilitatea, în cadrul întrevederii de luni, de a urgenta definitivarea procesului de negocieri şi pregătirea pentru semnare a Tratatului între R. Moldova şi România privind frontiera de stat, „ceea ce va deschide perspective reale pentru semnarea ulterioară a Convenţiei cu privire la micul trafic la frontieră”.
Lazăr Comănescu a efectuat o vizită oficială în R. Moldova la 7 iulie curent, în cadrul căreia a avut mai multe întâlniri cu oficialii de la Chişinău.
Amintim că România a cerut anterior Chişinăului permisiunea de a deschide două consulate româneşti la Bălţi şi Cahul. Guvernarea comunistă a respins însă cererea, după ce preşedintele Vladimir Voronin declarase public că cele două consulate româneşti vor fi deschise „în viitorul apropiat”.